
A murit Nicolae Dobrin
Vineri 26 octombrie 2007, 17:35
Zi de doliu pentru fotbalul românesc. Marele fotbalist Nicolae Dobrin a murit, în această dimineaţă, la ora 7.00, la Spitalul Judeţean din Piteşti. Trupul neînsufleţit al magicianului driblingurilor, cum era supranumit, va fi depus în această seară la capela militară a cimitirului Sf. Gheorghe.
Acesta suferea de mult timp de cancer pulmonar, iar marţi dimineaţa a fost transportat de urgenţă la spital, din cauză că nu mai răspundea la un tratament cu anticoagulanţi. Ieri, medicii de la Spitalul Judeţean Argeş afirmau că fostul mare jucător a fost stabilizat şi se află în afara oricărui pericol, dar urma să rămână spitalizat. Nicolae Dobrin, în vârstă de 61 de ani, a suferit o intervenţie chirurgicală în primăvară, la Spitalul Militar din Bucureşti, când i s-a extirpat o parte din plămânul drept.
În semn de apreciere, preşedintele Traian Băsescu i-a conferit, post mortem, lui Nicolae Dobrin Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler.
Dobrin a fost unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti româniVineri 26 octombrie 2007, 09:43
Despre Nicolae Dobrin s-a spus că este cel mai talentat jucător de fotbal al românilor. Nu a avut performanţele lui Hagi, dar putea să câştige un un meci de unul singur, spun cei care i-au văzut jucând pe aceştia. Ratarea transferului la Real Madrid şi dezamăgirea Mondialului mexican din 1970 sunt singurele momente triste din cariera unui idol care a vrăjit mereu tribunele. Dobrin a fost primul român care a avut şansa să joace la Real Madrid. În 1972, Gâscanul l-a cucerit definitiv pe cel mai important preşedinte din istoria Realului, Santiago Bernabeu. După dubla Real-FC Argeş din Cupa Campionilor, spaniolul era dispus să facă orice pentru a-l avea pe fotbalistul român. Nicolae Ceauşescu s-a opus însă, iar Dobrin a ratat şansa deplinei consacrări. Născut pe 26 august 1947 la Piteşti, Nicolae Dobrin a început fotbalul la Dacia Piteşti în anul 1959, atunci când a fost chemat să se pregătească alături de lotul Daciei, după ce mai mulţi jucători ai echipei mari l-au văzut jucând fotbal pe maidanul din jurul râului Argeş. A debutat în Liga I la nici 15 ani, pe 1 iulie 1962, atunci când a fost introdus pe teren în partida Ştiinţa Cluj - Dinamo Piteşti, scor 5-1. În anul 1967, fotbalistul se transferă la rivala FC Argeş, pentru care evoluează timp de 13 ani.La FC Argeş, Dobrin a cunoscut consacrarea. Pe lângă faptul că a ieşit de două ori campion şi de două ori vicecampion cu această formaţie, mijlocaşul a ajuns vedeta campionatului românesc, fiind convocat şi la echipa naţională, în tricoul căreia a disputat 48 de meciuri şi a marcat şase goluri.În anul 1980 s-a transferat la micuţa echipă FC Târgovişte, aportul sau fiind esenţial în promovarea în Liga I din acel sezon. După ce a mai jucat un an pentru gruparea dâmboviţeană, Gâscanul a revenit la FC Argeş, unde a mai disputat doar cinci meciuri în prima divizie, alegând să se retragă. Acesta a disputat 408 meciuri în primul eşalon şi a marcat 111 goluri.Cel mai important moment din cariera sa de fotbalist a avut loc în anul 1972, atunci când Real Madrid a încercat să îl transfere. Însuşi Santiago Bernabeu a venit special în România pentru a-l achiziţiona pe mijlocaş, oferind în schimbul lui 2 milioane de dolari şi se oferea să construiască o instalaţie de nocturnă pe stadionul Trivale. Însă, preşedintele ţării, Nicolae Ceasuşescu, a refuzat din start, nefiind de acord ca jucătorii din campionatul autohton să se transfere în străinătate.
Sursa: Realitatea TV
|
|
Salut, sunt Ovidiu, bine ati venit pe blogul meu ! Nu va speriati de vedeta, Keeley Hazell
-
Numarul vizitatorilor pe site:
59.677
-
Insemnari:
21
-
Comentarii:
6
|